Home » D:News » Cum va arăta lumea în 2050. 15 motive de îngrijorare

Cum va arăta lumea în 2050. 15 motive de îngrijorare

Publicat: 09.01.2016
Până la în anul 2050, vom avea, probabil, maşini care se conduc singure, acces la internet răspândit în cele mai obscure locuri ale Globului şi roboţi inteligenţi care să concureze de la egal la egal cu fiinţa umană.

În ciuda acestor evoluţii tehnologice, omenirea a eşuat în a rezolva foarte multe dintre probleme care îi ameninţă viaţa pe Terra. Lumea nu s-a obşnuit încă să folosească alternative la combustibilii fosili, să renunţe la antibiotice şi nu s-a debarasat nici de stereotipurile care se referă la oamenii cu boli mentale. Nu ne-am asigurat oraşele în caz de inundaţie şi nici nu am găsit încă o soluţie pentru alimentarea cu energie în caz de dezastru, scrie Business Insider. Din cauza acestor probleme, cu anul 2050 la doar câteva decenii distanţă, există probleme majore care ne pândesc de după colţ.

1. Numărul oamenilor care locuiesc în oraşe s-ar putea tripla

În anul 1950 doar 750 de milioane de oameni locuiau în zonele urbane. Astăzi, această cifră a explodat la mai mult de patru miliarde, adică peste jumătate din populaţia totală a globului, iar trenul rămâne ascendent. Până la jumătatea secolului, aproximativ 6,3 miliarde de oameni vor locui la oraşe. 

Dincolo de suprapopulare, o explozie a numărui de locuitori ar putea determina accelerarea răspândirii bolilor infecţioase şi a virusurilor, de la banala răceală la tuberculoză. Scăderea resurselor de apă şi salubritatea defectuoasă nu vor face decât să accentueze efectele negative asupra sănătăţii. 

Comparativ cu zonele rurale, oraşele consumă circa trei sferturi din totalul energiei produse la nivel global şi elimină aceeaşi cantitate de dioxid de carbon. Aşadar, o creştere a populaţiei urbane ar pune, de asemenea, presiune pe cererea de energie şi ar genera mai multă poluare, făcând aerul toxic, aşa cum vedem că se întâmplă deja în Beijing de aproape zece ani. 

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) din cauza poluării aerului au murit prematur 3,7 milioane de oameni doar în 2012, iar această situaţie se va agrava odată cu sporirea populaţiei urbane şi a gradului de noxe din aer. 

2. Aerul ar putea deveni toxic, producând boli de plămâni şi deficienţe respiratorii

 

Până în 2050, numărul deceselor cauzate de poluare va exploda, ajungând la şase milioane în fiecare an, arată un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Această situaţie dramatică se va produce din cauza faptului că încălzirea globală va determina accelerarea reacţiilor chimice care, prin descompunere, produc mulţi poluanţi. 

În India, acolo unde problema atinge cote alarmante, OCDE estimează că la fiecare un milion de oameni, 130 mor prematur din cauza expunerii la noxe. 

3. Mai mult de jumătate din populaţia lumii ar putea rămâne fără acces la apă

În prezent, 1,1 miliarde de oameni nu au acces la resurse de apă. Mai mult, 2,5 miliarde (adică 36% din populaţia planetei) trăiesc în zone în care există un risc crescut al dispariţiei reurselor de apă, acestea fiind regiunile în care este realizat 20% din Produsul Intern Brut global. 

În total, lipsa resurselor suficiente de apă pentru cel puţin o lună în fiecare an îngrijorează deja 2,7 miliarde de oameni (deci 40% din locuitorii Globului), fie pentru că nu au acces la apă curată, fie pentru că nu-şi pot permite asemenea „facilităţi”. 

Până în 2050, însă, acest număr va creşte cu siguranţă. Aproape două miliarde de oameni vor locui în ţări din Nordul Africii sau din Orientul Mijlociu în care lipsa apei va fi o problemă majoră, a anunţat Institutul Internaţional de Management al Apei. În plus, până în 2050, cinci miliarde de oameni din totalul de 9,7 miliarde prognozat pentru acea dată, vor locui în zone cu riscuri serioase în privinţa resurselor de apă. 

Dincolo de lipsa apei potabile, populaţiile vor avea de suferit pentru că în aceste zone nu-şi vor putea iriga pământurile (o ameninţare pentru rezerva de hrană) şi nu vor putea folosi apa în scopuri gospodăreşti, industriale sau de mediu. 

Astăzi, o treime dintre râurile planetei au secat sau sunt în pericol să sece, iar creşterea temperaturilor şi a numărului de oameni de pe Terra vor duce la înrăutăţirea situaţiei. Secarea lacurilor şi râurilor eliberează în aer gaze cu efect de seră, precum metanul sau dioxidul de carbon, exacerbând schimbările climatice. 

De asemenea, din cauza alterării circuitului apei în natură, omenirea va avea de a face cu mai multe secete, iar incendiile de vegetaţie vor fi de două ori mai distructive până în 2050. 

4. Speciile de peşti pe care oamenii le consumă vor dispărea

În prezent, 87% din fondul piscicol al lumii este catalogat drept supraexploatat sau epuizat. Dacă omenirea continuă să pescuiască în acelaşi ritm, majoritatea speciilor de peşti pe care le consumăm astăzi în mod frecvent ar putea să dispară până în 2050, arată un raport realizat în 2010 de departamentul de mediu al Naţiunilor Unite. Pentru a combate această problemă, organismele internaţionale, atât ONU cât şi Comisia Europeană, au încercat să introducă reglementări în privinţa limitelor în care pot fi pescuite anumite specii. 

Citeşte continuarea în GÂNDUL!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?